Avantajele unui spațiu de lucru digital pentru afacerea dvs.

Untitled Image

Fiecare informație este accesibilă la un clic distanță. Dacă cineva ar fi afirmat acest lucru acum cinci decenii, nimeni nu l-ar fi crezut. Ne uităm mai mult ca niciodată la dispozitivele noastre digitale și ne bazăm pe ele în viața de zi cu zi. De la albume foto la modele financiare, o parte din viața noastră este legată de lumea digitală. O mare parte din această viață de zi cu zi este reprezentată de muncă. Imaginați-vă spațiul dvs. de birou. Poate că în fața monitorului dvs. se află o fereastră imensă cu vedere asupra orașului, iar în dreapta este o fotografie cu dvs. și familia dvs. În stângea dvs. se află telefonul mobil și, probabil, un caiet cu notițe despre programul dvs. Pereții sunt acoperiți cu tablouri sau cu articole de birou și cărți. Gândiți-vă la spațiul dvs. de lucru digital ca la versiunea digitală a spațiului dvs. de birou. Albumele dvs. foto se află în partea stângă a ecranului, iar telefonul este conectat la computer prin Bluetooth pentru a reda muzică în timp ce lucrați.

Ce este un spațiu de lucru digital?

Un spațiu de lucru digital este diferit de un loc de muncă digital. Un loc de muncă digital este un spațiu colectiv în care toți angajații pot interacționa și colabora online. Gândiți-vă la el ca la un birou virtual. Ar putea exista Happy Hours vineri după-amiaza pe Slack sau săli Google Meet cu filtre distractive în timpul întâlnirilor online. Un spațiu de lucru digital este ceva cu totul diferit; este creat pentru o singură persoană și pentru ceea ce are nevoie acea persoană în timp ce lucrează. Aceste spații sunt adaptate nevoilor fiecărei persoane, până la aplicațiile și instrumentele pe care le folosește pentru a-și îndeplini sarcinile. Un spațiu de lucru digital include diferite sisteme bazate pe cloud, UIUX și interfețe; o serie de tehnologii integrate, concepute pentru a gestiona cu succes datele, cadrul de lucru și livrarea. Unele caracteristici comune ale unui spațiu de lucru digital includ: o funcționare unificată pentru toate dispozitivele, autentificare unică (SSO) pentru o securitate sporită la navigarea în aplicații sau pe platforme SaaS și fluxuri de lucru automatizate.

Este popular și avem nevoie de el

De la începutul pandemiei de Covid-19, echipele virtuale și colaborările la distanță au crescut exponențial. Un spațiu de lucru digital crește eficiența și aduce beneficii semnificative soluțiilor de lucru de acasă pentru noua forță de muncă. Odată ce angajații care lucrează de la distanță câștigă flexibilitate și control asupra propriului spațiu și timp, un model complet conectat și integrat în spațiul lor de lucru digital funcționează cel mai bine și le oferă tot sprijinul necesar pentru a atinge obiectivele și a crește productivitatea. Spațiul de lucru digital se află în ascensiune datorită creșterii cererii de instrumente de colaborare pentru echipele care lucrează de la distanță și de soluții digitale pentru locul de muncă. Noua generație de angajați care lucrează de la distanță are nevoie de un spațiu care să nu înlocuiască neapărat locul de muncă fizic, ci să adopte un nou mod de lucru.

Avantajele unui spațiu de lucru digital

Avantajele creării unui spațiu de lucru digital sunt benefice atât pentru angajați, cât și pentru angajatori. Iată câțiva dintre factorii cheie.

Pentru angajați

  • Creșterea productivității. Este de la sine înțeles că, atunci când programul este flexibil și angajații pot alege modul și stilul de lucru, productivitatea crește, și în consecință se realizează mai mult. Un studiu realizat de Universitatea Stanford a arătat că angajații care lucrează de la distanță sunt cu 13% mai productivi decât colegii lor.
  • Îmbunătățirea implicării și experienței angajaților. O îmbunătățire a experienței angajaților se traduce prin angajați mai implicați și mai productivi. Eliminarea mai multor puncte de conectare și chiar a deplasărilor zilnice stimulează inovarea și creativitatea, iar angajații pot dedica mai mult timp și energie pentru a-și îndeplini sarcinile.
  • Colaborare îmbunătățită. Un spațiu de lucru digital stimulează colaborări de succes și continue, îmbunătățind fluxul de date și comunicarea între diferite părți. Proiectele sunt ușor de gestionat, chiar dacă oamenii locuiesc în locuri diferite.

Pentru angajatori

  • Retenție mai mare a angajaților. Într-o perioadă în care talentele sunt greu de găsit, retenția angajaților poate fi și mai dificilă pentru angajatori. Un spațiu de lucru digital bine întreținut consolidează experiența angajaților și îmbunătățește coordonarea și colaborarea. Datorită satisfacției generale crescute a angajaților, aceștia sunt mai predispuși să rămână și să aibă performanțe bune la locul de muncă, reducând semnificativ nevoia de recrutare de noi angajați pentru angajatori.
  • Reducerea costurilor. Prin simplificarea colectivă a datelor și acordarea priorității nevoilor angajaților, la locul de muncă se dezvoltă o cultură stimulatoare. Resetarea parolelor, problemele de conectivitate și problemele legate de aplicații pot afecta productivitatea și eficiența unei companii. Pe măsură ce echipa devine mai bine coordonată, munca devine mai eficientă, reducând costurile pentru angajatori.
  • Soluții axate pe tehnologie. Angajatorii și angajații trebuie să învețe cum să utilizeze anumite aplicații pentru a lucra împreună. Acest lucru ar putea învăța angajații cum să adopte noile tehnologii și ar încuraja utilizatorii să interacționeze cu datele lor în orice moment, loc sau punct.

Cum se configurează

Există instrumente esențiale de care aveți nevoie pentru a configura biroul virtual, care constituie arhitectura de bază a spațiului dvs. de lucru digital. Acestea includ puncte de contact centrale între toate dispozitivele și tabletele dvs. Termenul UEM, sau gestionarea unificată a punctelor finale, este o abordare centralizată pentru configurarea unui spațiu de lucru digital.

  • Funcții de autentificare unică (SSO)
  • Săli de ședințe online, precum Zoom sau Google Meet
  • Software și instrumente de comunicare în echipă, precum Slack sau Confluence 
  • Aplicații de partajare a fișierelor, precum Google Drive sau Dropbox
  • Instrumente de semnătură electronică, precum Docusign
  • Sisteme de gestionare a resurselor umane, precum Greenhouse sau BambooHR

Viitorul spațiilor de lucru digitale

Covid-19 a accelerat cu siguranță schimbarea și revoluția muncii la distanță așa cum o cunoaștem.

 Întreaga forță de muncă a început simultan să lucreze de acasă și nu a dat semne că ar vrea să se oprească. Nici în prezent nu s-au schimbat prea multe. Ideea unui loc de muncă tradițional a început să se clatine și să dispară treptat, aproape jumătate din forța de muncă lucrând la distanță sau în medii netradiționale. Angajatorii și angajații încep să gestioneze și să opereze mai multe proiecte în afara sediului și la nivel internațional, pe măsură ce perspectivele unei forțe de muncă unificate încep să se contureze.

Spațiile de lucru digitale sunt aici pentru a rămâne. Atât angajații, cât și angajatorii s-ar putea să fie încă în proces de adaptare la noua transformare digitală, dar pe măsură ce birourile virtuale și soluțiile digitale pentru locul de muncă joacă un rol din ce în ce mai important în forța de muncă și ocuparea forței de muncă, nu există semne că această schimbare va încetini.

*Opiniile exprimate în acest articol sunt exclusiv ale autorului și nu reflectă pozițiile sau afirmațiile oficiale ale Acer Inc.

Produse recomandate:
Untitled Image

TravelMate P2 14 AMD

Mai multe detalii

Untitled Image

Swift Go 14

Mai multe detalii

Loredana Soare

Socials